 |
| Victime ale Pogromului de la Iași (Foto: Wikipedia) |
Vestea că la școala din Topoloveni se predă un curs opțional de istorie a Holocaustului a cuprins ca o văpaie orășelul argeșean. Ocupați până peste cap cu trasul țuicii la cazan, oamenii discută între două șarje de borhot: ce ne facem, dom’le, cu holocaustul ăsta?
E o chestiunea arzătoare – cum altfel? Părinții s-au adunat nervoși într-o ședință și au hotărât: să nu se mai facă holocaust. Unii – păi ce treabă avem noi cu evreii?; alții – nu e rău să învețe, dar mai bine matematică, română, ceva ce trebuie la examen; noi n-avem evrei și țigani în oraș, vrem informatică; hai, dom’le, să arăți mormane de cadavre unor copii de-a șasea? Se șochează! Să învețe când or fi mari!
Domna Victorița, mama lui Narcis Lungu dintr-a șasea, e supărată că băiatul ei face holocaust. De aia l-a trimis ea la școală? I-a făcut cameră numai a lui, cu calculator, îl trimite cu taxiul la școală, în curte un Audi îl așteaptă să crească, iar el uite cu ce se ocupă la ore! Ea, sincer, nu știe ce e ăla holocaust, că la profesională n-a învățat-o nimeni, dar își cheamă copilul să-i explice. Și țâncul începe să turuie: Holocaustul este să-i arzi de vii pe evrei... care prindeau creștini și cu sângele lor frământau pâine de Paștele lor evreiesc… Ceva-ceva tot știe doamna, fiindcă pocnește din palme cumva mirată, cumva speriată, și strigă vai, vai, taci, puiule, taci!
Doamna Victorița află cu uimire că și băiatul mai mare a făcut cursul ăsta. Ea e cu afacerile, nu stă la coada băieților să-i întrebe ce învârt pe la școală. De asta e surprinsă acum. Și ce e, mami, cu cursul ăsta, ce-ai învățat? Puștiul nu mai ține minte decât că a fost mișto, a văzut un film cu Charlie Chaplin și încă unul, “Lista lui Nu-Știu-Cum”, ceva cu niște evrei în lagăr, la care a plâns rău.
Tot acum mama lui Narcis află că astă-primăvară a semnat cu mâna ei că este de acord ca băieții să se înscrie la cursul despre Holocaust.
– Pentru asta era hârtia aia, bre? Păi dacă era de la școală, am semnat. Eu eram în curte, își amintește femeia, mă spălam pe mâini, că făcusem o zugrăveală, și vine ăsta micu’ cu o țidulă de la școală, na, semnează!… Deci asta era! Nu vreau, dom’le, copilul meu să învețe așa ceva. De țigani și de evrei ne arde nouă acum? Să pună mâna pe carte, că acuși vine examenul!
La clasa a VI-a C, dirigintele, Victor Iliescu, face un sondaj.
– Ia să vedeeem… Cine vrea holocaust, mâna sus!
Nimeni.
– Dar ce vreți voi să faceți?
Liniște.
– Hai, hai, nu vă sfiiți de domnul de la ziar!
– Sport. Sport vrem să facem! – strigă toți.
Ori sport, ori nimic; nici matematică, nici română, nimic. Să le dea drumul acasă, că și așa materia e grea, au de făcut câte un ghiozdan de teme, nu mai vor o oră în plus pe săptămână.
– Ora asta de istorie a Holocaustului, explică profesorul Iliescu, este opțională. Dar cursul a devenit obligatoriu și pentru cei care nu au optat să-l urmeze și, dacă lipsesc, li se pun absențe în catalog. E un abuz. Lăsăm la o parte că Holocaustul e o chestiune care încă n-a fost elucidată de specialiști. Dar sunt 36 de ore de Holocaust într-un an școlar, la egalitate cu istoria României, ceea ce mi se pare prea mult. Consimțământul copiilor a fost viciat și, vedeți, s-a introdus fără voia lor această materie. Când au aflat și ei ce au semnat, părinții au hotărât să se renunțe la acest curs, dar conducerea școlii spune că acum e prea târziu, se va face Holocaust tot anul.
Directoarea școlii, Maria Chivulescu, lămurește cum a devenit obligatoriu un curs opțional. Pofesorul Daniel Serafimescu, cel care predă istoria Holocaustului, a strâns semnături de la elevi și de la părinți, cum le-a strâns, și s-a apucat de predat cursul. Acum, dacă tot s-a început, toți elevii fac orele opționale deoarece nu are cine să-i păzească pe cei care nu au semnat. Chiar dacă mai puțin de jumătate dintre părinți au fost de acord, chiar dacă și dintre aceștia s-au trezit mulți să spună că n-au știut ce semnează și că nu vor istoria Holocaustului, acum e prea târziu să se mai schimbe ceva.
Directoarea e indignată că o treabă care trebuia rezolvată în școală, fie și în comisia de disciplină, a răsunat până la inspectorat, la minister... Profesorul Daniel Serafimescu s-a plâns și la Federația Comunităților Evreiești din România că, uite, părinții se pun de-a curmezișul, instigați de câțiva profesori, deși elevilor le place. Iar președintele Federației, deputatul Aurel Vainer, a încruntat sprânceana și i-a spus că e îngrijorat de greutățile pe care le întâmpină cu Holocaustul la Topoloveni. Să se ia măsuri, că altfel informează chiar el unde trebuie.
 |
| Aurel Vainer |
– Ce atâta tărăboi? – se supără directoarea. Dacă e vorba pe-așa, atunci să găsim o soluție. S-ar putea face o mică schimbare în orar, în așa fel încât ora cu pricina să fie pusă ultima. Și cine vrea Holocaust să rămână în clasă, cine nu, să se ducă acasă.
Profesorul Daniel Serafimescu precizează întâi și-ntâi că e român adevărat, cu Escu-n coadă, nu evreu. I se tot spune asta în ultimul timp prin oraș. Și dacă nu e evreu, atunci e vândut evreilor.
– Am conceput cursul ăsta din pasiune, nu pentru bani. Și cu opționalul ăsta, și fără el, același salariu îl primesc. Toți românii ar trebui să cunoască realitatea Holocaustului. Ca să nu lase să se mai întâmple o asemenea grozăvie. Iată, cetățenii români pot deveni evreii Europei de azi – sunt tratați ca oameni de mâna a doua, li se dă foc în ghetouri, se organizează mari manifestații împotriva lor… Trebuie să recunoaștem aceste semne. Suntem orbi, nu vedem că discriminarea nu a dispărut?
Statul român a recunoscut oficial Holocaustul, și-a asumat vina istorică, partea care îi revine. Dar românul simplu strâmbă din gură, se mai scarpină în cap, se mai uită îndărăt... și până la urmă tot nu-i convins el că a fost chiar așa... Ostilitatea părinților i se pare firească profesorului Serafimescu, doar vorbim de Topoloveni, așezare de români verzi, chiar foarte verzi… Aici n-au trăit niciodată evrei, nici țigani, iar zona era un puternic centru legionar. De aici s-au ridicat primari legionari pentru toate comunele din jur, primar legionar în Câmpulung Muscel, prefect legionar…
– Nu vorbim de antisemitism, ci de o anume mentalitate la care mai trebuie lucrat, precizează profesorul Serafimescu.
 |
| Profesorul Daniel Serafimescu în documentare la Auschwitz |
El crede că, de fapt, părinții au fost influențați de câțiva colegi invidioși – dirigintele i-a încurajat pe elevi să chiulească de la ore, le-a promis că le va motiva el absențele – profesori plafonați și obtuzi, care nu știu o limbă străină, nici să folosească aparatura modernă, și care n-au fost în stare să propună ei un curs opțional. Și crapă de invidie că el s-a pregătit pentru acest curs în Israel, pe banii Israelului, (aha, deci e adevărat, evreii l-au plătit – îi spun opozanții), că s-a plimbat prin Europa, iar ei nu.
Disputa – dacă se face sau nu se face holocaust la școală – a ajuns și în Consiliul Local. Serafimescu este consilier PNL. Profesorul Iliescu este consilier PSD. Se ciondănesc profesional în cancelarie și continuă sub steaguri politice la primărie. S-a votat că asta cu holocaustul nu e treaba Consiliului local.
– Nu e nici treaba Inspectoratului Școlar Județean, spune inspectorul de istorie Paul Didiță. Decizia este a școlii. Școala a cerut acest curs, iar noi am dat avizul. Este o programă aprobată și de minister.
Holocaustul frige. Oficialii îl aruncă de la unul la altul ca pe un cărbune aprins.
Afară, în părculețul dominat de statuia lui Ion Mihalache, moș Nistor Brencea stă pe gărduț și se uită cam acru la câțiva copii care se hârjonesc printre arbuștii arși de secetă. Chiulesc de la holocaust și au venit aici să se joace de-a fugărita. Bătrânul, un țărănist înfocat, îi privește fără prea mare drag, fără prea multă încredere. Are aproape optzeci de ani. Pentru el generația asta e pierdută, n-are niciun viitor. Ehe, ce copii erau pe vremea lui... și ce oameni au ieșit din ei...
– Dacă la școală se învață despre Holocaust, în loc să se facă istorie de-a noastră, asta e o decizie politică. E proastă ideea, comentează bătrânul. Se puteau face câteva ore la istorie despre treaba asta, pentru toți, nu să se facă obiect separat. E prea mult. Uite, fug și copiii de la ore, umblă aiurea prin parcuri. Și pe urmă se spune că suntem antisemiți. Noi n-am avut evrei aici, domnule. Cum să fim antisemiți fără evrei? Și țigani erau numai doi, unul frizer și unul muncitor, n-avea nimeni treabă cu ei. La noi n-a fost holocaust. Nemții au făcut holocaust, nu noi. E adevărat, i-a mai strâns Antonescu pe unii, evrei și țigani, dar nu știu dacă n-au făcut și ei ceva.
(Cotidianul, 22 octombrie 2007)