 |
Mama. Astăzi se împlinesc 14 ani de când ... |
Ca o ciută speriată a dispărut copilăria mea
în pădurea cu toate ceasurile oprite
la ultimul tău surâs, mamă. Deodată
am îmbătrânit și am rămas așa până azi.
Nu de dor, nu de de singurătate,
ci numai înspăimântat de lipsa ta
îţi scriu și, mai bătrân decât tine,
mă ascund în rănile copilăriei.
Mi-a fost frică, mamă, şi numai în umbra
ta am putut primi destulă lumină.
De aceea îţi scriu acum cu pana
unei păsări inventate de mine.
Mereu şi mereu vei primi scrisori de la mine,
vei şti că exist undeva pe sub cer
adunat în jurul oaselor mele, mamă,
tremurând de teamă ca de frig.
Și scrisorile toate vor purta pecetea
de sânge a buzelor care nu se mai repetă.